Cum sa te indragostesti de Barcelona?
Cum sa te indragostesti de Barcelona? Pentru a te îndrăgosti de acest oras nu ai nevoie de o rețetă specială sau niște pași de urmat. E suficient să ajungi acolo chiar si intr-un scurt city break. După ce tragi în piept aerul puțin umed, sărat și aromat, mănânci prima paella sau savurezi primul pahar de sangria pe o străduță îngustă umbrită de palmieri, poți spune cu mâna pe inima că orașul acesta al Spaniei este probabil cel mai frumos pe care l-ai văzut vreodată.
Cu mirosul acesta în nări și inima bătând puternic de emoție, ca la o primă întâlnire, ia-o la picior prin orașul lui Gaudi. Celebrul arhitect catalan și-a pus amprenta peste Barcelona iar clădirile cu forme ciudate, rupte parcă din natură, sunt dovada faptului că geniul era și el îndrăgostit de opera sa. Un bun prim loc să-i admiri creațiile dar și să faci o plimbare romantică este Parcul Guell. Pe lângă aleile-i răcoroase care te conduc până în vârful dealului ce veghează deasupra orașului, aici ai ocazia să te bucuri de operele lui Gaudi fără să plătești bilet de intrare: coloanele, parcul suspendat și celebra salamandră colorată.
Fie că te hotărăști să petreci aici un ceas sau o zi întreagă, timpul pare că se oprește în loc. Așa-i când ești îndrăgostit: inima îți saltă de bucurie, soarele lucește pe cer iar totul din jurul tău arată pur și simplu superb. Vestea bună e că minunea e abia la început pentru că Barcelona e mare și te uimește la fiecare pas. Aproape de parc este Sagrada Famiglia, vedeta orașului, care merită cel puțin două ceasuri din timpul tău. Pregătește-te să ieși vrăjit de acolo, dar nu rata drumul ce coboară spre mare. De-a lungul ei, pe faleză, îndrăgostiții se plimbă agale și se opresc din când pe plajă. Nu e loc mai bun să privești apusul în Barcelona.
Noaptea e de-a dreptul fermecătoare aici. Deși orașul nu doarme nicicând, atmosfera nu e obositoare ci mai degrabă ademenitoare. Atâtea baruri și restaurante cochete îți fac cu ochiul să le încerci și totuși parcă ai mai vrea să te plimbi puțin. Nu renunța la nimic, înfruptă-te din toate deodată și nu lăsa să treacă timpul fără să gusti orașul în îndevăratul sens al cuvântului.
Diminețile sunt pline de contrast în Barcelona. În timp ce străzile-i încep să se umple de mașini și oamenii pornesc grăbiți spre muncă, micile patiserii drăguțe de la parterul blocurilor sunt pline de localnici ce-și savurează cafeaua și un croissant. Cam așa arată un mic dejun în zonă așa că nu te mira dacă nu vezi galantarele pline de sandwichuri gata pregătite. După gustarea asta, cotinuă aventura prin oraș. Urmează o incursiune mai adâncă în lumea lui Gaudi, în celebrele case Batllo și Pedrera. Vei ieși de aici cu o revelație pentru că arhitectul a demonstrat încă o dată că nu trebuie să locuiești între pereți gri de beton dacă stai la oraș. Nicidecum. Toate elementele ce alcătuiesc faimoasele locuințe sunt modelate după forma și asemănarea vietăților submarine fără să neglijeze nici pe departe aspectul practic sau ergonomia. Nu-ți dau mai multe detalii. Trebuie să fii acolo.
De asemenea, trebuie să fii și în cartierul gotic. Nu poți spune c-ai văzut Barcelona dacă nu i-ai luat aleile la rând și nu ai explorat fiecare colțișor al acestui cartier. Aici sunt laolaltă biserici, catedrala, magazine, baruri și restaurante, muzee, librării, vânzători ambulanți și tot ce-i trebuie unui centru istoric animat. Găsești însă fără nicio problema străduțe înguste pe care să te furișezi pentru un moment. Uită de hartă și pierde-te prin inima Barcelonei.
Lasă-te plimbat de instinct sau urmează indicatoarele. Cu siguranță nu vei rata nimic pentru că, oriunde ai merge, Barcelona te încântă. Fie că-ți petreci o zi memorabilă urcând pe Montjuic, de la Muzeul Național de Artă, pe la stadionul olimpic, Poble Espanyol și până la castelul ce-a ferit metropola ani la rândul de invaziile dinspre mare sau pur și simplu lenevești în parcul Ciutadella, un lucru e sigur: vei iubi Barcelona și-ți va fi greu să te desparți de ea.
Chiar și când te îndepărtezi puțin spre Girona sau chiar Figueres pentru o vizită amețitoare la muzeul lui Dali, Barcelona îți rămâne în minte și în piele. Nici pe munte, sus la Montserrat, nu scapi de amintirea fructelor de mare la care încă mai poftești. Asta pentru că nimeni nu le gătește mai bine decât bucătarii din portul olimpic.
N-am să-ți arăt zeci de fotografii pentru că n-aș reuși niciodată să surprinde ceea ce înseamnă orașul catalan. Mergi acolo și descoperă-l! Pentru cei care au fost deja în Barcelona, memoria e necruțătoare. Imagini, mirosuri, sunete și simțiri revin mereu și tot ce-ți poți dori este să te întorci iar și iar. Mulți nu au curajul să o recunoască dar nu-s puțini cei care și-ar dori ca dragostea aceea la prima vedere a Barcelonei să dureze pentru totdeauna. Și durează.
No Comments :