City break Budapesta sau city break-ul de langa casa

City break Budapesta sau city break-ul de langa casa, cum ii mai poti zice. Capitala Ungariei e unul dintre orașele alea pe care le poți vizita în orice anotimp. Vara, Dunărea se vede spectaculos de sus din Buda, iar de la sfârșitul lui noiembrie Piețele de Crăciun din oraș fac deliciul a sute de mii de vizitatori. Unde mai pui că în mai puțin de două ore vei fi ajuns deja într-una dintre cele patru capitale dunărene?

Cel mai bine e să bați orașul în lung și-n lat pe jos. Altfel, e posibil să ratezi vreun obiectiv interesant în timp ce eşti în autobuz ori în metrou. Cu toate astea, o plimbare cu metroul pe a doua cea mai veche linie de metrou din Europa (linia galbenă) și o croazieră pe Dunărare sunt de neratat.

Un city-pass pe care îl poți cumpăra cu 4000 de forinți îți oferă, dincolo de o serie lungă de reduceri la muzee, transportul gratuit cu autobuzele turistice timp de 48 de ore și două plimbări pe Dunăre (una pe timp de zi și cealaltă după lăsatul serii).
Budapesta e divizata de Dunăre în Buda și Pesta. Iar cele două maluri ale capitalei sunt atât de diferite încât, de multe ori, ai impresia că ești în două orașe diferite.

Multe dintre atracţiile Budapestei sunt gratis, mai ales dacă eşti cetăţean al Uniunii Europene. Unul dintre ele e Palatul Parlamentului –  cel mai fotografiat obiectiv din capitala Ungariei.  Nu te costă nimic, poţi face fotografii fără să plăteşti vreo taxă suplimentară iar turul durează în jur de 45 de minute. Dacă mergi într-un grup, îţi recomand să faci din timp o rezervare pe adresa de email tourist.office at parlament.hu.

În faţa Parlamentului este ansamblul de sculpturi numit „shoes on the Danube”. Merită să te opreşti aici câteva clipe, în memoria victimelor Holocaustului.

De altfel, Ungaria e una dintre fostele țări comuniste care au suferit mult înainte de căderea regimului. Așa se face că în oraș sunt câteva locuri cheie care te invită la meditație. Cel mai interesant dintre toate e Casa Terorii, din strada Andrassy. Dincolo de informațiile pe care ți le oferă, amalgamul de sunet, culoare, recrearea unor scene și locuri fac ca impactul să fie foarte puternic. E unul dintre muzeele acelea care trebuie văzute o dată-n viață.

În apropiere e Podul cu Lanțuri, de unde se ajunge ușor la Basilica Sf Ştefan – cea mai mare biserică din capitală (intrare gratis) dar şi la Opera Naţională unde preţul unui bilet este aproximativ 10 euro. Continuă apoi pe Vaci Utca (strada comercială a Budapestei), până în Piaţa Vörösmarty unde anual se organizează principalul Târg de Crăciun.

De cealaltă parte a Dunării e Buda cea cocoţată pe stânci. Cu un oarecare aer provincial, unde oamenii nu sunt preocupați să bifeze obiective turistice pe hărți, Buda te cucerește de la primii pași. Ori de la prima vedere deasupra fluviului, de la Citadella.

Însă cireașa de pe tort de pe malul acesta al Dunării e Castelul Buda, vechi de aproape 800 de ani. Aici se vede cel mai bine faptul că orașul a fost capitala secundară a Imperiului Austro-Ungar: case colorate, cu obloane de lemn și flori la ferestre, hoteluri chic și câteva boutiques cu antichități – toate astea fac parte din cetatea veche. Aici toate străduțele pietruite duc în Piaţa Sfintei Treimi, adică la Biserica Matthias și la Bastionul Pescarilor. Nu uita să vizitezi micul Muzeul al Marțipanului (vizită gratuită) din Bastion.

La baza zidurilor cetății Buda, este Spitalul din Rocă. Spitalul, care a funcționat în cel de-al Doilea Război Mondial aici, în stâncă, e astăzi muzeu. Preț de o oră, cât durează vizita ghidată în engleză, practic te întorci cu câteva zeci de ani în urmă, în anii în care Budapesta era asediată. Ce e și mai interesant la spitalul-muzeu e faptul că roca e de fapt un buncăr construit în principal de teama unei bombe nucleare.

După atâta alergătură pe străzi, sigur ți se face foame. Și nu se poate să ajungi la Budapesta și să nu te înfrupți din toate bucatele ungurești. Un paradis al mâncărurilor tradiționale este Piața Acoperită (Központi Vásárcsarnok).

Aflată la capătul străzii Vaci, lângă Podul Libertăţii, Piața Acoperită e raiul suvenirurilor și al bucatelor așezate ca la expoziție. Pentru mâncăruri ca la mama acasă însă, cel mai bine e să cauți un restaurant în cartierele rezidențiale și nu în zonele pline de turiști.

Mâncarea este delicioasă, orașul are surprize chiar și pentru cei mai pretențioși, iar dacă îndrăznești să te abați de centrul turistic vei descoperi oameni calzi care îți povestesc cu bucurie despre capitala lor și mulți localnici vorbesc românește. Budapesta e city break-ul de lângă casă.

No Comments :