Plaja exotica cu ape turcoaz

Infotrip Bali, Indonezia

Infotrip Bali, Indonezia

 

1. Motivul alegerii destinatiei:

-Motivul alegerii destinatiei Bali: vacanta in Malaezia, Singapore si Indonezia;

2. Rezervare (telefon/ agent turism)

-rezervarea zborului din Kuala Lumpur in Bali s-a realizat cu ajutorul agentului de turism veltravel.ro: cu compania Malaysia Airlines si returul din Bali in Singapore a fost cu compania Garuda

-rezervarea hotelului in Bali (hotel The Laguna Nusa Dua) s-a realizat tot de veltravel.ro in functie de criteriile date: localizarea sa departe de potentiale urgane, pret bun pentru un resort de lux la plaja.

3. Documente de calatorie

-Pasaport permanent valabil 6 luni de la intrare; viza se da la aeroport si mai nou, nu mai costa nimic (inainte costa 35 dolari)

-asigurare de sanatate

4. Plecare de acasa/ Drumul catre aeroport/ Sosirea la aeroport

Check in-ul a fost realizat in Kuala Lumpur in aeroport, am plecat cu 3 ore inainte de zbor din Kuala Lumpur si am ajuns la aeroport cu taxiul cu aproximativ 2 ore inainte de zbor.

5. Check in: coada sau nu/ timp de asteptare/ intarziere

Nu am asteptat la coada, ne-au fost preluate bagajele rapid de catre un reprezentant Malaysia Airlines.

6. Cum s-a desfasurat intalnirea cu un reprezentant al companiei aeriere alese

Totul a decurs normal, reprezentantul companiei a fost respectuos si amabil.

7. Timp de asteptare pana la imbarcare: shopping/ servit masa, etc

Fiind ora pranzului, ora 13:00, am servit o salata in aeroport.

8. Plecare

Imbarcarea s-a realizat la timp si am plecat la timp.

9. Zbor- mancare/service/entertainment

Pranzul ne-a fost oferit de catre compania Malaysia Airlines, zborul din Kuala Lumpur in Bali fiind de 3 ore. Personalul a fost amabil.

10. Sosire- orientare (informatii despre unde vrei sa ajungi)

Imediat ce am preluat bagajul ne-am indreptat catre zona de taxiuri pentru a merge spre hotel.

11. Intalnirea unui reprezentant al biroului de informatii

Nu a existat.

12. Transferul la hotel (tren/autobus/taxi-cate stopuri si cat a durat)

Am luat taxiul din aeroport si ne-am indreptat catre hotelul din Bali din Nusa Dua, drumul fiind de aproximativ 25 minute. Drumul spre Nusa Dua a fost premonderent din 15 km de autostrada. Securitatea in Bali este foarte mare mai ales la intrarea in resorturi de cand in 2002 au murit peste 200 oameni cand niste musulmani au plasat o bomba in fata unui club din Kuta. De atunci, pentru ca turistii insulei sa fie protejati au recurs la masuri de securitate mari. La intrare in zona de resorturi in Nusa Dua se verifica masina si bagajele de fiecare data.

13. Impresii despre hotel

Hotelul The Laguna Nusa Dua este un resort de lux de 5 stele superb. Micul dejun a fost inclus si foarte diversificat.

14. Check in la hotel- cat a durat/daca a fost usor

La check in totul a decurs rapid si eficient.

15. Prima impresie despre camera

Camera mare si frumoasa, patul confortabil si baia destul de mare. Am fost primiti cu dulciuri specifice locului.

16. Primirea (reprezentantii hotelului/ sfaturi concierge)

Reprezentantii hotelului au fost foarte amabili si ne-au ajutat cu toate sfaturile solicitate despre ce putem face in zona interesant in zilele ce urmau.

17. Destinatie- viata de zi si noapte/ inchiriere masina

Cunoscuta ca destinatia ideala pentru luna de miere, cu peisaje de poveste sau “insula celor 100 de temple”, Bali este o insula unde activitatea celor mai multi dintre localnici a migrat in domeniul turismului. O insula mare de 3 milioane de locuitori cu populatie preponderent hindu in Indonezia care, paradoxal, este tara cu cea mai mare populatie de musulmani din lume. Oamenii te vor impresiona si cuceri din primul moment prin ospitalitatea lor, bucuria pentru viata si mai ales, spiritualitatea lor. Vei fi surprins cand vei vedea ca fiecare casa are propriul templu. Balinezii sunt foarte spirituali si se roaga in fiecare zi fara a merge intr-un templu din oras deoarece fiecare locuitor isi are propriul templu acasa si doar in zilele mai importante de sarbatoare merg la unul de pe insula.

Viata de zi

In prima seara am ajuns la 19:00 la hotel si ne-am pregatit de cina la hotelul la care am fost cazati. Pana ne-am cazat s-a facut ora 20:00, ne-am mai plimbat prin Nusa Dua pe plaja, am vazut “vecinii”: Melia hotel, Westin, Nikki Beach.

In a doua zi ne-am asezat la plaja hotelului, loc in care vecine de sezlong erau veveritele care alergau din copac in copac si asteptau poate se gasea cineva sa le dea ceva de mancare.

image164

image165

Am servit cina la unul din restaurantele hotelului, Fisherman’s Dinner unde fiind o seara speciala preparatele de peste si fructe de mare (si nu numai) erau pregatite in fata noastra intr-un ambient desavarsit cu mare, preparate alese si muzica live de exceptie.

In a treia zi am stat la plaja la un baldachin de la hotel aproape de mare, dar aproape si de piscinele hotelului. Piscinele aveau apa calda si multe dintre ele aveau la picioare nisip, impresiata creata fiind aceeasi ca in mare. Am organizat urmatoarele zile in Bali cu ghizi locali in tururi private si am mancat seara in baldachin cu bautura omniprezenta: cocosul.

image166

image167

In a patra zi a fost ultima zi de relaxare la hotel pentru ca urmatoarea saptamana aveam sa exploram o mare parte din insula. Am stat toata ziua la baldachin, am servit masa in baldachinul hotelului si am mers la spa-ul hotelului pentru un masaj balinez, o combinatie de masaj de relaxare cu lovituri specifice masajului zonei.

In a cincea zi am plecat dimineata deoarece au venit sa ne ia de la hotel un ghid si un sofer pentru un tur privat. Turul l-am rezervat cu Bali Experience Tour, o companie serioasa cu oameni pregatiti cu care ne-am simtit foarte bine pentru a explora insula. Primul stop a fost Batubulan, locul in care am vazut dansurile traditionale Barong si Keris sau, mai exact, un spectacol de teatru si dans tribal tradus intr-o poveste unde subiectul principal era lupta dintre bine si rau.

image168

image169

image170

Am plecat apoi catre Celuk, satul din Ubud unde se afla o fabrica de argint si aur. Aici am vazut o fabrica cu un décor senzational, ni s-a prezentat munca oamenilor din fabrica (multi foarte tineri) si am mers apoi in magazin sa admiram modele superbe.

image171

image172

De aici am plecat direct catre muntele Kintamani, loc in care am ajuns dupa aproximativ 2 ore. Privelistea este de vis, aici este si cel mai mare lac din Bali, Batur si vulcanul activ cu acelasi nume care a erupt ultima data in 1963. Aici poti si manca de pranz la unul dintre restaurantele care au bufet aici si preturile sunt foarte bune.

image173

Dupa ce am plecat de aici ne-am indreptat catre Sebatu Holy Spring Temple, locul in care balinezii merg sa se purifice turnandu-si apa in cap, dupa ritualul hindus. Aici vizitatorii de alte religii nu au acces inauntru deoarere, dupa spusele ghidei, doresc sa pastreze templul sacru si orice vizita trebuie facuta doar din afara. Din fericire se poate vedea foarte bine atat cat ai acces ca vizitator.

image174

Am plecat apoi catre una dintre cele mai faimoase si mai mari orezarii din Bali, Tegallalang. Nu trebuie sa ratezi o vizita la o superba plantatie de orez, ele fiind specifice locului. Te vor incanta. In perioada in care am ajuns noi, iulie, orezul fusese cules deja si ni s-a spus ca este cules de 3 ori pe an.

image175

De aici am plecat la Sribatu, o gradina de condimente, plantatie de cafea si diverse plante specific locului, inclusiv cacao. Daca mergi aici ti se va povesti de asemenea despre procesul de realizare al cafelei, indeosebi al binecunoscutei cafele Luwak, faimoasa cea mai scumpa cafea din lume. Procedura de realizare a acestei cafele este speciala, mai précis pentru a spori gustul sau, boabele sale sunt date animalului specific Asiei de Sud si Sud-Est, pisica toddy sau luwak, si in urma procesului de digestie se obtine o alta calitate a cafelei. Am testat aici nenumarate soiuri de ceaiuri cu diverse arome (mangustine, lemongrass, cocos), la fel si cafele si bineinteles si cafeaua luwak. Nefiind o bautoare de cafea parerea mea nu este relevanta, insa mie nu mi s-a parut cu nimic speciala.

image177

image178

De aici am plecat in satul pictorilor si aici am vizitat o galerie de arta cu exponate ale multor artisti balinezi foarte talentati.

Am aflat pe drum de la ghid ca floarea cea mai folosita de ei pentru ofrande (oferite zilnic de majoritatea balinezilor) este frangipani, o floare foarte frumoasa care miroase la fel de frumos. Am aflat ca la o ceremonie/casatorie balineza nu trebuie sa lipseasca 5 lucruri esentiale pentru balinezi: cocosul, banana, bambusul, florile si orezul.

frangipani

Apoi am plecat spre casa in jurul orei 22.

In a sasea zi ne-am hotarat sa exploram partea comerciala a Bali-ului, asa ca am vorbit cu soferul de taxi care ne dusese de la aeroport la hotel in prima zi sa ne duca in zona cea mai comerciala a Bali-ului, Kuta si Seminyak. Kuta este cunoscuta ca o zona pentru cei care vin cu rucsacul in spate si vor sa petreaca mult in cluburi, fiind o zona cu multe astfel de locatii si beach baruri. Soferul de taxi ne-a lasat pe Legian Street, o strada cu magazinase si tarabe. In magazine nu poti negocia deoarece preturile sunt fixe, insa am fost avertizat de sofer ca la toate tarabele de pe marginea drumului trebuie sa negociezi cam 70%. Vei fi surprins pe strazi de numarul de motociclete din Bali si localnicii ne-au explicat ca majoritatea balinezilor nu isi permit masina si ca poti vedea cate 3-4 membrii de familie pe o motocicleta. In orice caz, traficul este foarte intens in Bali si varianta motocicletei este cu siguranta cea mai buna solutie. Un alt lucru care te va surprinde in Bali este faptul ca fiecare casa are templul sau. Ghida ne explicase cu o zi in urma ca pentru a nu merge la templul din oras in fiecare zi locuitorii si-au facut templu in casa. Astfel vei vedea ca la fiecare intrare in casa exista cate un templu la care familia respectiva se roaga in fiecare zi.

legian

templu

Am plecat apoi spre zona de plaja in Kuta unde am privit valurile imense si surferii priceputi.

surf

De aici soferul ne-a dus aproape, in Seminyak. Seminyak Square este locul cel mai comercial si aici se afla si un mall. Mall-ul nu e foarte mare, cu cateva magazine cu branduri locale si internationale, insa nu e un mall asa cum vezi de obicei in orasele cosmopolite. Ne-a fost recomandat Ku De Ta pentru apus si pentru ambient, asa ca am mers pe jos cateva minute si am ajuns in aceasta locatie. Mancare buna, muzica foarte buna cu Dj, atmosfera relaxata, localizata foarte bine la malul marii, dar si cu piscina. Daca nu ai rezervare posibil sa gasesti cu greu un loc, insa aproape de Ku De Ta este Oberoi, un loc recomandat si el pentru un apus superb. Bineinteles, in ceea ce priveste apusul, dupa noroc.

kudeta

kudeta 2

Cand ne-am intors de la Ku De Ta, cum mergi spre Seminyak Square si mai departe de el pe o parte si pe alta vei gasi numeroase magazine majoritatea branduri nationale.

In a saptea zi a urmat a doua runda cu ghidul nostru de la Bali Experience Tour. Primul nostru stop a fost la Besakih sau “the mother temple”, el fiind cel mai mare din Bali avand in interiorul complexului sau 26 de temple. Am vazut multi localnici care veneau sa se roage si dupa ce primeau apa in cap (echivalentul impartasitului la noi de dupa spovedanie) li se punea orez pe frunte si o floare frangipani atat femeilor, cat si barbatilor. In acest templu trebuie sa ai sarong (atat barbatii, cat si femeile) chiar daca ai pantaloni lungi, la fel ca in Uluwatu. Iti poti inchiria la intrarea in templu.

mother temple

besakih

Am plecat apoi si am vizitat Mas, satucul cu fabrica de lemn unde am vazut cat muncesc oamenii de mult pentru o statueta de lemn.

Ne-am oprit pe drum la fantana Tegenungen unde am admirat un peisaj superb.

fantana

Urmatoarea oprire? Mult asteptata padure de maimute din Ubud. Aici maimutele nu sunt foarte agresive (sunt locuri precum cele de la templul Uluwatu de care trebuie sa te feresti pentru ca sunt agresive si hoate) si daca le cumperi banane vin si se aseaza in capul tau si mananca acolo. Macaci mari, mici si chiar bebelusi purtati de mamica. O experienta fara de care cu siguranta nu poti spune ca ai vazut Bali. Pentru a te convinge mai trebuie sa mentionez ca aici vei recunoaste locurile in care Julia Roberts se plimba in filmul “Eat, Pray, Love”?

monkey 1

monkey 2

A urmat apoi o scurta vizita in Ubud Art Market, o piata cu multe lucruri traditionale, Royal Palace dar si Monkey Forest Road (strada principala din Ubud care duce la padurea cu maimute. Pe aceasta strada vei gasi numeroase magazine si daca ai timp, zaboveste 1-2 ore in zona. Te va fermeca sa admiri stilul de viata unic al aceastei civilizatii si culturi balineze unice.

De aici urmatorul stop a fost Taman Ayun sau templul realizat in jurul gradinilor. Acesta este templul regal, se mai numeste si Royal Temple si a fost construit in anii 1600.

royal temple

De aici am plecat catre ultima noastra destinatie: templul Tanah Lot si al sau vestit apus. Este intr-adevar cel mai frumos templu pe care l-am vazut in Bali desi nu am avut parte de vestitul apus fiind destul de innorat. Templul se afla pe o stanca si privelistea e incantatoare. Tot aici vei gasi si un sarpe unde se spune ca daca il atingi si iti pui o dorinta, aceasta ti se indeplineste.

tanah lot

sarpe

In zona sunt si niste magazinase cu lucruri traditionale la preturi foarte bune de unde poti lua suveniruri, dar trebuie sa negociezi cu ei drastic pentru a ajunge la pretul corect. Am mers apoi la un restaurant la malul marii sus pe stanca unde am mancat fructe de mare si peste. Un ambient superb cu o priveliste pe masura.

In a opta zi rezervasem o experienta noua, inedita ce urma sa fie de neuitat: interactiune cu delfini. O experienta destul de scumpa, aproximativ 65 dolari de persoana, dar dupa ce o vei trai vei spune cu siguranta ca a meritat toti banii. Tot prin Bali Experience Tour am rezervat aceasta experienta, a venit un sofer sa ne ia si ajunsi acolo ni s-au dat cateva instructiuni (unde sa atingem si unde sa nu atingem delfinul), o vesta de salvare si am plecat apoi cu barca in ocean pentru 10 minute. De aici am coborat in mijlocul oceanului unde delfinii erau ingraditi, iar instructorii lor ne-au lasat sa ii pupam, sa ii imbratisam, sa dansam cu ei. Interactiunea cu un delfin (unui grup de aproximativ 5-6 persoane ii revine un delfin) este unica, se stie ca sunt animale extraordinar de inteligente si nu vei uita toata viata aceasta experienta.

delfini

dolphin lodge

Intorsi acasa, spre dupa-amiaza am plecat intr-un alt tur de jumatate de zi. Primul stop a fost la plaja Padang Padang. O plaja superba cu numeroase stanci si maimute, inedita prin peisaj unde din nou iti vei aminti de locuri vizitate si de Julia Roberts in “Eat, Pray, Love”.

padang padang

Am fost avertizati ca maimutele de aici sunt hoate si agresive, la fel ca in templul Uluwatu, asa ca fii atent cu ele. Nu iti tine ochelarii la vedere si nici geanta (mai ales daca ai ceva mancare) pentru ca ai sansa sa ramai fara ele.

La apus am mers catre templul Uluwatu despre care se spune ca este unul dintre cele 5 temple recunoscute de toti balinezii.

uluwatu

Aici am intrat imediat dupa apus la un spectacol de dansuri kecak, dansurile barbatilor cu focul unde am vazut povestea din Ramayana, adica povestea de dragoeste dintre Kama si Sita sau mai bine zis Romeo si Julieta locali. Aici se spune ca spectacolul de kecak este cel mai bun dintre toate cele din Bali.

kecak

Spectacolul a durat 1 ora si apoi am plecat la plaja Jimbaran, loc in care am servit cina cu fructe de mare si peste privind marea.

In a noua zi am hotarat sa stam sa ne relaxam pe plaja la hotel deoarece era ultima zi in Bali. Am luat cina apoi la un restaurant foarte aproape de hotel care se numeste “Dirty Duck” sau, cum ii zic localnicii, Bebek Bengil. Restaurantul a trimis o masina la hotelul in care eram cazati pentru a ne aduce la local. Acest restaurant ni l-a recomandat ghidul nostru si pentru a gusta o mancare de rata specifica locului, nu rata acest loc superb cu iesire la mare unde pentru a sta la masa pe terasa trebuie sa te descalti si vei servi cina comod, pe niste perne. Mancare foarte buna cu ambient grozav, un loc pe care il recomand calduros.

In a zecea zi si ultima am avut avionul de intoarcere din Bali in Singapore cu compania Garuda la ora 15:40, asa ca a trebuit la ora 13:00 dupa pranz sa parasim superba insula in speranta ca ne vom reintoarce intr-o buna zi in acest paradis.

Daca doresti sa faci si shopping, Seminyak e cel mai potrivit loc. Dar nici Ubud Monkey Forest Road, strada principala din Ubud (cand vii din padurea maimutelor) nu e de neglijat, aici fiind numeroase boutique-uri cochete care cel mai probabil te vor incanta.

Bineinteles ca spa-urile si masajele balineze sunt atat in hoteluri de 5 stele, dar si pe fiecare straduta din Kuta si chiar te roaga sa le calci pragul. Conditiile sunt diferite, asa cum sunt si preturile, insa indiferent de cati bani esti dispus sa cheltuiesti pentru un masaj traditional, trebuie sa ai parte de aceasta experienta in vacanta ta in Bali.

Viata de noapte

Viata de noapte este, asa cum am mentionat, foarte agitata in zona Kuta si Seminyak asa ca daca vrei sa petreci pana in zori probabil cel mai bine te vei caza intr-una din aceste zone. Pentru o cina cu muzica buna Ku De Ta este recomandarea mea si un local foarte fancy, cunoscut de toti balinezii.

18. Asteptarile satisfacute sau nu (hotel/service/excursii/mancare/distractie)

Asteptarile au fost mai mult decat satisfacute, hotelul din Bali s-a dovedit a fi o excelenta alegere cu oameni extrem de primitori, zambitori si saritori.

19. Check out

S-a realizat foarte rapid.

20. Transfer la aeroport

L-am facut de la hotel cu taxiul care ne adusese aici in prima zi, la fel ca la sosire. Din aeroportul din Bali plecarea a fost la ora 15:40.

21. Plecare

S-a realizat fara intarziere plecarea din Bali, totul a decurs normal.

22. Zbor

La intoarcere din Bali catre Singapore in avion ni s-a oferit mancare calda iar zborul a durat aproximativ 2 ore si 40 minute.

 

No Comments :