Infotrip Berlin, Germania
Infotrip Berlin, Germania
1. Motivul alegerii destinatiei:
-Motivul alegerii destinatiei: Berlin- city break in Berlin
2. Rezervare (telefon/ agent turism)
-rezervarea zborului s-a realizat cu ajutorul agentului de turism veltravel.ro cu compania Ryanair
-rezervarea hotelului in Berlin (Novotel Berlin Am Tiergarten) s-a realizat tot cu veltravel.ro in functie de criteriile date: localizarea lui aproape de centru si pretul lui pentru un hotel de 4 stele;
3. Documente de calatorie
-Pasaport sau C.I.
-asigurare de sanatate
4. Plecare de acasa/ Drumul catre aeroport/ Sosirea la aeroport
Check in-ul a fost realizat in aeroport, am plecat cu 2 ore inainte de zbor de acolo si am ajuns la aeroportul din Bucuresti taxiul cu o ora si jumatate inainte de zbor.
5. Check in: coada sau nu/ timp de asteptare/ intarziere
Nu am asteptat la coada, ne-au fost preluate bagajele rapid de catre un reprezentant al companiei aeriene.
6. Cum s-a desfasurat intalnirea cu un reprezentant al companiei aeriere alese
Totul a decurs normal, reprezentantul companiei a fost respectuos si amabil.
7. Timp de asteptare pana la imbarcare: shopping/ servit masa, etc
Fiind dimineata, ora 9, am servit un sandvich in aeroport.
8. Plecare
Imbarcarea s-a realizat la timp si totul a decurs normal.
9. Zbor- mancare/service/entertainment
Ryanair nu a servit micul dejun in avion, ci ne-a oferit toate bauturile si gustarile contracost. Personalul a fost amabil. Zborul a durat 2 ore si 10 minute.
10. Sosire- orientare (informatii despre unde vrei sa ajungi)
Imediat ce am preluat bagajul ne-am indreptat catre zona de informatii pentru a afla cum ajungem la hotel. Am aterizat pe aeroportul Schonefeld care se afla la 20 km de centrul orasului.
11. Intalnirea unui reprezentant al biroului de informatii
Doamna de la biroul de informatii ne-a explicat cum sa ajungem in oras. Un bilet dus din aeroport spre centru de autobuz/S-bahn (tren suburban)/U-bahn (metrou) costa 3.30 Euro si acopera toate schimburile pe care le vom face pentru a ajunge la destinatie. In functie de directia ta, poti consulta intai ghidul: http://www.gowithoh.com/guide-berlin/airport-transport/.
12. Transferul la hotel (tren/autobus/taxi-cate stopuri si cat a durat)
Am ajuns la 12:00 ora din Berlin si am luat trenul RE7 (se poate lua si RB14) deoarece hotelul era foarte aproape de gradina zoologica si am mai mers cateva minute pe jos dupa ce ne-am dat jos din tren.
13. Impresii despre hotel
Novotel Berlin Am Tiergarten este un hotel de 4 stele aproape de centrul Berlinului. Ajunsi in jurul orei 13:00 la hotel, am facut check in-ul, ne-am dus bagajele sus si am pornit la drum. Micul dejun nu a fost inclus.
14. Check in la hotel- cat a durat/daca a fost usor
La check in totul a decurs rapid si eficient dupa ce am inmanat vocherul primit inainte de plecare de la veltravel.ro cu rezervarea noastra.
15. Prima impresie despre camera
Camera a fost destul de mare, dar curata si dotata cu tot ce aveam nevoie, patul confortabil si baia cutata.
16. Primirea (reprezentantii hotelului/ sfaturi concierge)
Reprezentantii hotelului au fost foarte amabili si ne-au dat toate detaliile pentru a petrece cele 3 zile pline in Berlin.
17. Destinatie- viata de zi si noapte/ inchiriere masina
Viata de zi
Capitala Germaniei este cel mai mare oras al tarii, un oras cu o istorie intunecata, aproape in totalitate bombardat la sfarsitului celui de-al doilea Razboi Mondial. Paradoxal, dupa ce s-a renovat in mare parte, ruinele luand locul cladirilor modern, acesta a devenit un oras foarte popular, boem, vizitat de foarte multi turisti. O mare parte din cladirile importante au fost refacute si desi orasul s-a dezvoltat foarte mult, vei vedea poate similitudini intre Berlinul de Est si Bucuresti din cauza monumentelor tipic comuniste. Vara si primavara este perioada cea mai potrivita pentru a vizita orasul, a-i admira arhitectura si a te bucura de multele-i parcuri pline de verde. Desi frig si ploios, iarna in preajma sarbatorilor este iar un prilej potrivit pentru a vizita orasul European care detine peste 50 de targuri de Craciun.
In prima zi am iesit putin dupa ora 13 din hotel si ne-am indreptat spre bulevardul istoric Unter den Linden pentru a intelege mai mult acest oras diferit al Germaniei. La aproximativ 4 km de hotelul nostru, a trebuit sa trecem prin parcul imens Tiergarten pentru a ajunge acolo. Am ales de data aceasta S-bahn. Odata ajunsi am vazut poarta Brandenburg si putin mai departe Catedrala St. Hedwing. Nici prestigioasa universitate Humboldt din Berlin nu poti sa o treci cu vederea. Daca ai timp, poti incerca turul ghidat de aproximativ 2 ore oferit de voluntarii care iti vor prezenta Berlinul de la est la vest si te vor introduce in istoria trista a orasului.
Nu am ratat nici cladirea Operei de stat care se afla foarte aproape de Universitate.
Am mai mers putin si am ajuns la la Catedrala catolica a Berlinului sau Berliner Dom, catedrala care face parte din Insula Muzeelor dar pe care o voi vizita maine.
Dupa ce am admirat superbe cladiri, ne-am indreptat catre Hackesche Höfe, un complex imens cu numeroase hoteluri, cafenele, restaurante, terase, magazine, cinematograf, teatru. Aici am petrecut cateva ore admirand zona si am si mancat. Aici este si binecunoscuta Alexander Platz, locul unde se afla si turnul televiziunii ce poate fi vizitat, dar si locul unde se organizeaza o Piata de Craciun superba cu ocazia sarbatorilor. Una din multele din Berlin. Bineinteles ca nu am ratat in plimbarea noastra centrele comerciale ale zonei: Alexa si Galeria Kaufhof.
In zona este si cladirea rosie a primariei, Rathaus, dar si o biserica veche, Marienkirche.
Ne-am intors de aici spre casa pentru a ne odihni pentru o noua zi intreaga de plimbari si vizite.
A doua zi dupa micul dejun ne-am trezit devreme si ne-am indreptat catre aceeasi zona ca si ieri si ne-am oprit exact unde se termina parcul pentru a vizita cel mai important obiectiv al Berlinului, cladirea Parlamentului Reichstag, Bundestag. Cladirea a fost foarte avariata in timpul razboiului si a fost renovata. Are un dom de sticla pe acoperis si multa lume e atrasa de asta, mai ales ca ofera o priveliste frumoasa asupra orasului. Este deschis in fiecare zi de la 8 la 22 cu exceptia unor zile mentionate aici: http://www.bundestag.de/en/visittheBundestag/dome/registration/245686. Rezerva dinainte ora la care sa vii, este gratuit doar ca foarte aglomerat. De preferat ar fi sa vii aici seara sa vezi Berlinul noaptea de sus. Mai ales ca exista si un restaurant aici si cel mai bine ar fi sa faci rezervare pentru cina inainte.
Noi am mers mai departe si ne-am indreptat catre zona cu in care am fost si ieri, mai précis la Museum Island. Daca esti pasionat, e obligatoriu sa ajungi aici. Vei gasi 5 muzee aici de-a lungul raului Spree si daca vrei sa vezi lucrari ale artistilor germani, dar nu numai, aici e locul tau.
Inainte de a ajunge la Museum Island, am facut 2 opriri. Prima a fost Bebelplatz, locul cu mare incarcatura in care nazistii au ars mii de carti in 1933. Exista aici si un monument sub forma unui geam cu vedere la subteran, loc in care se afla o biblioteca goala si unde scrie “unde sunt arse carti, in final vor arde oameni”.
A doua oprire a fost in Gendarmenmarkt, o piata frumoasa unde vei gasi 2 biserici la fel: Domul Francez si Domul German si KonzertHaus.
Insula Muzeelor este patrimoniu UNESCO si merita vazuta. Cuprinde 5 muzee: Muzeul Pergamon (cel mai vizitat din Berlin dar un “must” doar daca iti plac pietrele vechi), Bode-Museum, Neues Museum, Alte Nationalgalerie şi Altes Museum. Daca nu vreti sa vizitati in mod deosebit un muzeu, poti veni aici macar pentru a te plimba si a admira cladirile din exterior.
Dupa ce am vizitat o parte din Insula Muzeelor, spre seara ne-am indreptat din nou catre bulevardul faimos Unter den Linden din nou, insa de data aceasta am zabovit mai mult pe o strada pe care nu o mai vizitasem cu care se intersecteaza, Friedrichstrasse. Aici se afla brandurile de lux la loc de cinste si chiar si Galeriile Lafayette.
In a treia zi am mers spre Mall of Berlin. Am facut cateva cumparaturi, am mancat pentru pranz aici si apoi am plecat mai departe.
Nu departe de Mall of Berlin este Checkpoint Charlie, locul care te va cutreiera prin simplul fapt ca semnifica numele dat de aliatii vestici principalului punct de control al Zidului Berlinului, cel care impartea Berlinul de Est de Berlinul de Vest din timpul Razboiului Rece. Este locul descris in multe carti si redat in multe filme. In zona este si un centru de documentare Topography of Terrors daca vrei sa afli in amanunt mai multe despre Hitler si ororile sale.
In ulltima zi am avut avionul la 16:35, asadar la 14:30 a trebuit sa fim la aeroport. Asa ca am mai avut jumatate de zi in Berlin. Am mers pe jos de dimineata prin Tiergarten pentru a vedea statuia Victoriei (Victory Column). Poti vedea panorama de sus, insa pentru asta va trebui sa urci 270 de scari. Noi nu am urcat ca aveam mai multe in program de vazut.
Am mers apoi sa vizitam Biserica Kaiser-Wilhelm, care desi bombardata de multe ori a reusit sa stea in picioare o parte a ei (turnul vestic) si de aceea a ramas asa cum era, fara a fi renovata, devenind astfel un soi de simbol al puterii Berlinului. Pentru a ajunge aici, poti lua autobuzul 100 sau 200. Dintre toate pietele de Craciun, cea din Kaiser-Wilhelm este cea mai mare si vizitata anual de peste 4 milioane de turisti.
Aproape de zona bisericii si de hotel este o zona importanta de cumparaturi, pe strazile Tauentzienstrasse si Kurfüstendamm. In afara magazinelor numeroase, vei gasi si cafenele dragute si te poti opri daca ai timp. Aici este si KaDeWe, un department store important al Europei.
In zona hotelului nostru se afla gradina zoologica si acvariul din Berlin, asa ca poti merge acolo mai ales daca esti cu copiii in Berlin.
Iti place sa vizitezi si sa mananci mancarea locului? In Berlin vei gasi carne, cartofi (clatitele cu cartofi dulci nu trebuie ratata), branzeturi. Carnatii si covrigii ii vei gasi aproape oriunde in Germania. Nu rata currywurst, vedeta locului.
Daca vrei sa faci shopping, Mall of Berlin este cu siguranta o optiune foarte buna.
Daca mai ai timp, mergi in Postdamer Platz, un complex unde vei gasi un shopping mall, dar si un cinematograf (mai précis locul unde se intampla Festivalul de Film) dar si Domul Fuji Center care reproduce Muntele Fuji din Japonia.
Poti merge pe strazile Tauentzienstrasse si Kurfüstendamm pentru cumparaturi, dar mai ales intr-unul din cele mai importante si mai mari magazine ale Europei, KaDeWe. Bineinteles ca aici regasindu-se numerosi designeri, preturile sunt pe masura. In zona este si Nollendorf Platz, un outlet de branduri celebre.
La fel si North Mitte este o zona dezvoltata foarte mult comercial in ultima perioada.
Mai departe de centru daca mai ai timp, merita sa vezi cea mai mare galerie in aer liber din lume si ce a mai ramas din Zidul Berlinului, East Side Gallery. Vei gasi sute de picturi murale ale numerosilor artisti care au dorit sa puna amprenta personala odata cu caderea zidului.
Mai ai timp? Poti merge la nici 40 km de Berlin in Postdam, un complex spectaculos de palate unde vei afla mai mule despre istoria locului.
Viata de noapte
Orasul este renumit pentru viata de noapte activa ce-l reprezinta, ba mai mult este denumit si capitala petrecerilor. Iti place jazz-ul? B-Flat e locul in care trebuie sa ajungi si daca poti, fa-o miercurea. In functie de tipul de muzica si distractie pe care-l cauti, Berlin este extrem de ofertant.
18. Asteptarile satisfacute sau nu (hotel/service/excursii/mancare/distractie)
Asteptarile au fost satisfacute, hotelul Berlin a fost o alegere potrivita.
19. Check out
S-a realizat de dimineata la 10 si apoi ne-am lasat bagajele la receptie pana la ora 13:30 cand ne-am intors dupa ele.
20. Transfer la aeroport
L-am facut ca la sosire, cu trenul. Plecarea a fost dupa-amiaza, la 16:30.
21. Plecare
S-a realizat fara intarziere plecarea din Berlin si totul a decurs normal.
22. Zbor
La intoarcere din Berlin catre Bucuresti nu ni s-a oferit mancare, tot ce puteam servi a fost contracost, Ryanair fiind o companie low cost. Zborul de la Berlin la Bucuresti a durat aproximativ 2 ore, am ajuns la 19:45 in Bucuresti.
23. Transfer catre casa/ Sosire acasa
Am ajuns in timp si dupa ce am preluat bagajul, am facut comanda de taxi la aparatul din aeroport in 20 minute am fost acasa.
No Comments :