Obiective turistice in Tenerife: descopera un loc fascinant in arhipelagul Insulelor Canare

Tenerife este una dintre cele mai captivante insule ale arhipelagului Canare din Oceanul Atlantic. Considerata un adevarat paradis tropical, insula se remarca prin peisaje spectaculoase, varfuri muntoase acoperite de zapada si peisajele vulcanice impresionante. Cu o istorie indelungata si o cultura bogata, Tenerife este o insula plina de traditii, unde vei descoperi sate pitoresti, cu cladiri autentice si piete animate si unde preparatele locale delicioase te vor cuceri definitiv. Clima blanda si o lista lunga de atractii turistice fabuloase transforma aceasta destinatie intr-una de neratat.

Obiective turistice in Tenerife: 5 locuri de pus in capul listei

Obiective turistice in Tenerife 5 locuri de pus in capul listei - munti, vegetatie rosie

Tenerife este cea mai populara insula spaniola, ce atrage anual milioane de turisti, prin frumusetea peisajelor si bogatia culturala. Odata ce ai ales un charter Tenerife si ai explorat insula, cu siguranta iti vei dori sa te mai intorci aici, cel putin o data. 

Ca sa fii cu adevarat pregatit, iata cateva aspecte numai bune de stiut inainte de a pleca in calatorie spre Tenerife si atractiile turistice de pe insula:

  • Desi, in Tenerife, temperaturile sunt prietenoase pe tot parcursul anului, acestea pot varia semnificativ intre zonele de coasta si cele de munte, cu diferente de pana la 20ºC, asa ca ar fi bine sa iei cu tine atat haine subtiri, cat si haine mai groase, astfel incat sa fii pregatit pentru orice situatie. 
  • Limba oficiala este spaniola. Desi in zonele turistice se vorbeste, de regula, atat engleza, cat si alte limbi de circulatie internationala, cunoasterea catorva expresii in spaniola te va ajuta sa comunici mai usor cu localnicii.
  • Costurile cu inchirierea unei masini sunt destul de reduse, daca nu extinzi perioada initiala. Aceasta modificare iti poate dubla cheltuielile, asa ca asigura-te ca ai calculat bine, de la inceput, numarul de zile pentru care ai nevoie de masina. 
  • In zilele de luni, activitatea nu este foarte intensa in Tenerife. Exista sanse destul de mari sa gasesti multe dintre obiectivele turistice de pe lista ta inchise. Este important sa verifici cu atentie, pentru a nu avea surprize neplacute.
  • Tenerife este un adevarat paradis pentru iubitorii de poteci si plimbari, iar incaltamintea adecvata este esentiala. Pregateste-te cu o pereche de bocanci de drumetie, pentru ca vei gasi trasee superbe, cu un timp de parcurgere de la cateva minute la cateva ore, pe care nu vei vrea sa le ratezi.

Lista cu obiective de vizitat in Tenerife poate deveni atat de lunga, incat o intreaga saptamana ti se va parea mult prea putin. Cu toate acestea, pentru ca timpul este limitat si, cel mai probabil, nu iti vei putea lua o vacanta pe perioada nedeterminata, asigura-te ca bifezi cel putin aceste 5 obiective turistice:

1. Las Teresitas

Plaja Las Teresitas este renumita pentru nisipul sau auriu, adus din desertul Sahara. Fiind protejata de valurile oceanului prin baraje artificiale sub forma de diguri, ce formeaza golfuri naturale, vei gasi aici o zona ideala pentru inot si relaxare. Plaja este populata cu baruri si restaurante in care sa te poti bucura din plin de gastronomia locala. In plus, iti ofera si oportunitati de practicare a sporturilor acvatice, precum surf, kitesurfing si canoe. Daca esti iubitor de natura si timpul iti permite, profita de ocazia de a explora zona pitoreasca a Muntilor Anaga, cu traseele spectaculoase si privelistile de neuitat asupra coastei si asupra intregii insule.

2. La Laguna

La Laguna, cunoscut oficial sub numele de San Cristobal de La Laguna, este un oras istoric si cultural in nordul insulei Tenerife, cu o bogata mostenire arhitecturala si o atmosfera boema, motiv pentru care a fost declarat Patrimoniu Mondial UNESCO in 1999. La Laguna pastreaza un farmec autentic, cu strazi pietruite si cladiri coloniale bine conservate. Orasul gazduieste una dintre cele mai vechi universitati din Spania, Universitatea din La Laguna, ce contribuie la atmosfera vibranta si tinereasca din zona, alaturi de galeriile de arta, muzeele si evenimentele culturale ce au loc pe tot parcursul anului.

3. Parque Natural de Anaga

Situat in partea de nord-est a insulei, Parcul Natural Anaga este unul dintre cele mai spectaculoase si fascinante locuri de vizitat in Tenerife. Acesta face parte dintr-un lant muntos vechi, cu varfuri ascutite, si este considerat o bijuterie arhaica a naturii in Insulele Canare. Parcul Natural de Anaga gazduieste o zona protejata de laurisilva – o padure umeda si perena unica in Europa. Ascensiunea catre varful Pico del Inglés reprezinta o experienta deosebita pentru turisti, oferind o panorama uimitoare asupra coastei nordice a insulei si a Atlanticului, iar pentru pasionatii de observare a pasarilor si a faunei salbatice, acesta este un loc ideal. In plus, in inima parcului vei gasi sate pitoresti, cu case traditionale din piatra si acoperisuri de paie: o ocazie unica de a experimenta cultura si traditiile locale.

Obiective turistice in Tenerife 5 locuri (...) 4. Los Cristianos - plaja, mare, palmieri

4. Los Cristianos

Pentru ca nu putea lipsi o statiune turistica din aceasta lista a obiectivelor din Tenerife, Los Cristianos este cea mai buna alegere. Printre cele mai populare plaje se numara Playa de Los Cristianos si Playa de Las Vistas, ce ofera facilitati excelente pentru turisti. Portul din Los Cristianos este unul dintre cele mai importante din insula si functioneaza ca un punct de plecare pentru feriboturi catre alte insule din arhipelag, cum ar fi La Gomera si La Palma. Promenada din Los Cristianos este un loc plin de viata, perfect pentru o plimbare de-a lungul tarmului, iar statiunea iti va oferi activitati de agrement pentru toate varstele: excursii cu barca pentru a observa delfinii si balenele, terenuri de golf, parcuri de distractii si multe altele.

5. Parque Nacional del Teide

Daca exista ceva ce nu vei putea spune dupa vacanta in Tenerife, aceea ar fi ca nu ai vizitat El Teide. Declarat Parc National in 1954 si situat in inima insulei, acesta inconjoara varful vulcanic Teide – cel mai inalt varf din Spania si al treilea cel mai inalt vulcan activ din lume. Varful vulcanic Teide domina peisajul, reprezentand un punct emblematic al insulei Tenerife. Pentru a ajunge cat mai aproape de el, poti lua telefericul, pentru o experienta incredibila si vederi panoramice impresionante. Aici se afla si Observatorul Teide, unde astronomii pot studia cerul intr-un mediu ideal, iar tu vei putea admira stelele.

Daca nu ai cumparat deja biletele de avion spre Tenerife, acum este momentul cel mai potrivit, pentru ca aceste bijuterii ale naturii te asteapta sa le descoperi. In Tenerife, atractiile turistice sunt doar o parte din bogatia pe care insula ti-o poate oferi: gastronomia, traditiile localnicilor, precum si evenimentele culturale deosebite iti vor completa sejurul, astfel incat sa te intorci acasa cu un bagaj plin de amintiri frumoase. 

Tenerife: obiective turistice pentru iubitorii de spectacole naturale

Tenerife obiective turistice pentru iubitorii de spectacole naturale - strada, cladiri pe stanga, palmieri

Pe langa excursia pe varful Teide, la apus, si observarea stelelor in Parcul National Teide, multe dintre obiectivele turistice din Tenerife, Spania, sunt spectacole ale naturii.

  • Ce zici de observarea cetaceelor? Excursiile cu barca, pornind din porturile din sudul si nordul insulei, ofera oportunitati excelente de a observa balene si delfini in habitatul lor natural. Tenerife este un loc de trecere pentru aceste mamifere marine, ceea ce creeaza, pentru tine, sansa de a le intalni in timpul calatoriilor pe mare.
  • Masca si Los Gigantes: celebrele stanci din Los Gigantes se ridica dramatic din Marea Atlanticului si pot fi admirate, cel mai bine, tot in timpul unei excursii cu barca. De asemenea, Masca este un loc renumit pentru peisajele sale impresionante, iar drumetiile catre acest sat pitoresc ofera oportunitati minunate de a admira natura.
  • Observarea vietii salbatice din Parcul Rural de Anaga. Aceasta rezervatie naturala din nord-estul insulei Tenerife gazduieste o varietate de specii de pasari si alte animale salbatice, motiv pentru care, in timpul drumetiilor prin aceasta zona spectaculoasa, vei avea sansa de a observa pasari endemice si alte specii unice.
  • Cascada El Limon. Situata in nordul insulei, aceasta cascada impresionanta se varsa direct in Marea Atlanticului. Accesul la cascada se face printr-o poteca frumoasa, ideala pentru o drumetie usoara, ce iti va oferi privelisti spectaculoase la tot pasul.

Tenerife si obiectivele de vizitat sunt o poveste fara sfarsit, pentru care ar fi bine sa iti rezervi cat mai multe zile, astfel incat sa poti profita la maximum de tot ceea ce insula are de oferit.

Atractii turistice in Tenerife: o bogatie culturala nepretuita

Atractii turistice in Tenerife o bogatie culturala nepretuita - mai multe case asunate pe un deal

Pe insula Tenerife, obiectivele turistice naturale intra in competitie, pentru timpul si atentia ta, cu cele culturale si istorice, insa nici acestea din urma nu se lasa mai prejos. Ai putea spune ca nimic nu poate concura cu o vacanta la mare in Tenerife, insa urmatoarele puncte turistice s-ar putea sa te faca sa iti schimbi opinia.

1. Orotava si Puerto de la Cruz

Aceste doua orase istorice din nordul insulei ofera o experienta autentica a culturii canariene. Orotava este cunoscut pentru arhitectura sa coloniala bine conservata, iar Puerto de la Cruz este renumit pentru gradinile sale tropicale, printre care se numara si celebra Gradina Botanica.

Daca timpul iti permite, poti trece si pe la Casa de los Balcones: o cladire emblematica din orasul La Orotava. Aceasta casa istorica este cunoscuta pentru arhitectura sa traditionala canariana si, in special, pentru balcoanele frumos decorate, ce ii confera un farmec deosebit. Tot aici vei gasi o multime de suveniruri de dus acasa, pentru familie si prieteni.

2. Piramidele din Güimar

Aceasta este o atractie arheologica fascinanta situata in sud-estul Tenerife: este vorba despre sase piramide scaldate in raze de soare, construite din blocuri de piatra, a caror origine ramane un mister. Vei gasi, aici, un muzeu al cercetarilor efectuate in zona si o gradina botanica.

3. Muzeul Arheologic din Puerto de la Cruz

Muzeul te invita sa afli istoria insulei Tenerife si cultura sa prehispanica. Exponatele includ artefacte si obiecte gasite in siturile arheologice din zona, ce iti vor oferi o perspectiva unica asupra trecutului insulei.

Acestea sunt doar trei exemple din bogatia culturala pe care o ofera Tenerife. Insula gazduieste o varietate impresionanta de atractii culturale, inclusiv muzee, festivaluri traditionale, arhitectura unica si o istorie fascinanta, toate contribuind la experienta memorabila a turistilor care o viziteaza.

Cu atatea atractii in Tenerife, ti-ar trebui o luna intreaga sa le poti vizita si admira pe toate, asa cum insula ar merita, insa alege-le pe cele care ti se par cele mai atractive, iar vacanta ta va fi, fara nicio indoiala, una de neuitat.

Locuri de vizitat in Tenerife mai putin cunoscute, dar absolut fascinante

Harta Tenerife cu obiective turistice mai putin cunoscute, dar absolut fascinante - priveliste de pe stanca, mare, apus, vegetatie

Atunci cand calatoresti in locuri noi, utilizarea unei harti iti poate oferi nu doar o experienta speciala, ci si un ghid tacut spre locuri mai putin stiute si pe care doar asa le vei putea descoperi. Cel mai probabil, vei putea lua o harta pentru Tenerife cu obiective turistice direct de la hotelul in care te vei caza. Insa, daca nu o vei gasi acolo, poti cumpara una si apoi pastra ca suvenir din vacanta in Tenerife.

Misteriosul Barranco del Infierno

Un astfel de loc, mai putin popular, dar absolut superb, este Barranco del Infierno. Acest canion impresionant se afla in sud-vestul insulei si face parte din Parcul Natural de Adeje. Legenda asociata cu acest loc misterios spune ca, in trecut, canionul era considerat ca fiind locuinta zeului Guayota, o zeitate rauvoitoare a aborigenilor Guanche. Legenda spune ca Guayota a rapit soarele si l-a inchis in canion, cauzand intuneric si suferinta in toata insula. Pentru a elibera soarele si a aduce din nou lumina in lume, un luptator curajos, numit Achaman a invins zeul rau si a eliberat soarele. Prin frumusete si misticism, Barranco del Infierno a devenit un loc special atat pentru localnici, cat si pentru vizitatori.

Satul Chio: autentic si pitoresc

Tot un astfel de loc este si Chio: satul fermecator, situat in muntii din sud-vestul insulei Tenerife, cu o priveliste impresionanta asupra coastei si a Marii Atlanticului si care reprezinta un punct excelent pentru fotografie si relaxare. Aici, turistii pot admira rasaritul si apusul soarelui de pe terasele sau din gradinile satului. Pentru cei aflati in cautarea a tot ce este pitoresc si autentic, Chio ofera o experienta complet diferita fata de statiunile turistice din Tenerife.

Discutiile cu localnicii pot fi, de asemenea, un mod excelent de a afla despre locuri unice, cu totul speciale, mult mai putin aglomerate, dar care fac parte din frumusetea nestiuta a locului si de care tu te vei putea bucura. Prin urmare, daca mereu ti-ai dorit sa studezi limba spaniola, insa niciodata nu ai avut motivatia necesara, acesta poate fi impulsul de care aveai nevoie.

Tenerife este destinatia ideala pentru cei care iubesc plajele cu nisip fin, insa nu se pot indeparta prea mult nici de fascinatia muntilor acoperiti de zapada. Varietatea de peisaje face ca experienta pe insula sa fie unica si fascinanta. De indata ce vei incepe sa o descoperi, zilele de vacanta ti se vor parea prea putine, asa ca asigura-te ca iti iei destule, pentru a te putea bucura de tot ce insula are de oferit.

Surse foto: freepik.com, unsplash.com, pexels.com.

No Comments :