Descopera Tunisia!
Tunisia este tara perfecta pentru a descoperi regiunea Maghreb si pentru a incepe un periplu de cultura africana, iar capitala sa, Tunis, este unul dintre cele mai moderne si liberale orase ale continentului. De la arhitectura fabuloasa la aventuri magici si mancare delicioasa, Tunis are de toate – este un oras relaxat, cu un aer exotic si o destinatie superba pentru toti turistii.
Iata ce poti face in Tunisia:
1. Old Medina
Toate orasele arabe se construiesc in jurul centrului vechi – Old Medina – iar in Tunis acesta a fost ridicat in anul 698. Strazile se pierd printre cladiri albe din piatra, poarta Bab el Bahr este impresionanta, iar souk-urile, monumentele si palatele sunt la tot pasul.
2. Bardo Museum
Daca adori mozaicurile, Bardo Museum va fi o incantare pentru simturi. Intr-un palat opulent din Tunis, vei descoperi cea mai impresionanta (si celebra) colectie de mozaic si arta, cu semne ale trecerii secolelor peste aceste pamanturi sacre. Fara indoiala, Bardo este unul dintre cele mai tari muzee ale lumii!
3. La Goulette
La Goulette este un cartier al Tunisului mai indepartat, aflat intre Lacul Tunis si ocean, un port care imbina vechile traditii ale pescarilor cu plimbari cu cele mai moderne (si scumpe) yachturi. Aici poti inchiria o barca, poti sta la plaja sau poti face o plimbare lunga de la fortul spaniol pana la citadela otomana, pe malul oceanului turcoaz. Tot aici vei gasi si restaurante cu fructe de mare proaspete.
4. Zitouna Mosque
A fost construita in anul 732 si arhitectura sa este senzationala: un hol de rugaciune magnific, o curte linistita si o terasa pe acoperis de vis. Este perfecta pentru admirat de la distanta si fotografiata in lumina apusului.
5. Shopping in souks
Cauti suveniruri sau marfuri interesante? Vei gasi absolut orice visezi in souk-urile din Tunis. De la arta, la bijuterii si picturi, de la rochii din matase la produse de patiserie, pietele arabe sunt geniale! Iar aici lumina are rolul ei, jucandu-se printre tarabele acoperite cu materiale in diverse culori.
6. Mergi la El Ali.
Cafeneaua-restaurant El Ali are o terasa pe acoperis cu vedere la moscheea Zitouna si cea mai buna mancare traditionala din medina. Comanda citronada sau un smoothie, iar daca esti in Ramadan – un meniu iftar. In interior, bibliotecile si canapelele au un aer colonial-exotic, iar ceaiul de menta este divin. Mai mult, aici vei descoperi seri interesante cu muzica live, artisti locali si ritmuri africane.
7. Parc du Belvedere.
Daca vrei sa evadezi din aglomeratia orasului, Parcul Belvédère este o oaza de liniste si verde. Vei gasi fantani africane, palmieri, smochini si banci unde poti citi sau admira natura. Daca urci pe dealul din parc, vei avea parte de o priveliste de milioane! Tot aici se afla si Muzeul de Arta Moderna si Gradina Zoologica.
8. Situl arheologic Carthage.
Pentru iubitorii de istorie, acesta este locul din care nu vor mai vrea sa plece. Ruinele antice vorbesc pe propria lor limba si spun povesti de mult uitate. Zidurile si portile, peretii de o culoare rosiatica, lumina puternica – totul creeaza un contur perfect pentru albastrul oceanului.
9. Tunis Medina Festival.
Daca mergi in Tunisia in timpul Ramadan-ului, esti cea mai norocoasa persoana din lume. In fiecare seara, lumini fabuloase se aprind in Medina, o muzica de pe alta planeta curge printre peretii albi, iar artistii din diverse tari se intrec sa iti incante simturile. Serile Ramadanului in Tunis sunt o experienta unica!
10. O aventura: tur cu bicicleta Tunis – Sidi Bou Saïd.
In ultimii ani, bicicleta a devenit mijlocul numarul 1 de transport in Tunis. Poti alege o multime de trasee, fie prin orasul vechi, fie la distante mai mari. Sidi Bou Said se afla la 25 de km de Tunis si este cel mai pitoresc oras al Tunisiei. Drumul este de-a lungul coastei, iar plajele fabuloase.
Daca mergi in vacanta in Tunisia, exista o multime de aventuri din care sa alegi ce-ti pofteste sufletul: zbor cu balonul cu aer cald, plimbari cu camilele, diving in magicul ocean, o aventura la pesterile Matmata, te poti da cu Red Lizard Train, poti face windsurfing, sa vizitezi orasul sfant Kairouan sau sa urci scarile amfiteatrului El Djem.
#Veltravel te asteapta cu cele mai bune oferta, fa o rezervare din timp – pentru a-ti putea alege biletele si cazarea preferate!
No Comments :